Cursuri de pregătire pentru HSK (nivelurile 1-6)

În fiecare an, Institutul Confucius organizează examene pentru testarea cunoştinţelor de limba chineză (nivelurile 1 – 6). Acestea sunt omologate de către Hanban – Sediul General al Institutelor Confucius din China, care eliberează certificatele recunoscute la nivel internaţional. În vederea obţinerii   unor rezultate cât mai bune, institutul Confucius oferă cursuri de pregătire pentru examenul HSK care se adresează atât studenţilor cât şi persoanelor din afara universităţii dornice să susţină unul dintre aceste examene sau să studieze în China. Aceste cursuri predate de profesori şi voluntari chinezi cu experienţă pregătesc studenţii in învățarea limbii chineze prin diferite metode interactive, îmbunătăţindu-le abilităţile lingvistice de citire, ascultare, scriere şi vorbire. Cursurile vizează şi dificultăţile întâlnite de-a lungul pregătirii HSK, astfel încât cât mai mulţi studenţi să poată obţine rezultate deosebite într-un timp cât mai scurt.

Institutul organizează şi examenul oral, de vorbire în limba chineză – HSKK.