Categories
Eveniment

Tabăra de vara de la Păltiniș 18-24 iunie 2023

Institutul Confucius din Sibiu a organizat tabăra de vară din acest an la Centrul de Cercetare și Perfecționare al ULBS din stațiunea Păltiniș. Pe parcursul acestei săptămâni, elevii și studenții participanți s-au bucurat de activități menite să-i introducă în cultura română și chineză și să le stimuleze creativitatea și îndemânarea. Cursurile specializate de limba chineză, broderie, de introducere în arta picturii și a decupajului din hârtie, de Tai Chi si de inițiere în ceremonia ceaiului au fost dublate de seri tematice românești, de gastronomie și audiții muzicale din toate zonele etnografice ale țării noastre. A fost o tabără de neuitat, un loc magic intr-un peisaj de vis, un loc unde participanții s-au putut distra și învăța în același timp și din care au plecat cu multe amintiri frumoase și noi prietenii.

Categories
Eveniment

Elevii de liceu din cadrul Institutului Confucius din Sibiu au obținut rezultate de excepție la cea de-a 16-a ediție a concursului ,,Podul chinezesc-汉(hàn)语(yǔ)桥(qiáo)“

În cadrul concursului ,,Podul Chinezesc”, care a avut loc la Cluj-Napoca în data de 6 mai, au participat 22 de concurenți din învățământul liceal din întreaga țară. Printre aceștia se numără și cinci concurenți de la Institutul Confucius din Sibiu, care au obţinut rezultate excepționale. Astfel, David Denisa-Elena (杜妍Dù Yán) este câștigătoarea marelui premiu, Dobrin Doroteea (杜润雅  Dù Rùnyǎ) a obținut locul 1, Tălîngă Ioana-Gabriela (德艺燃 Dé YìRán) și Fernandez Samodaiev Karina (阮泠Ruǎn Líng) au obținut locul 2, iar Gostian Gabriela (高博雅 Gāo BóYǎ) s-a clasat pe locul al 3-lea.

David Denisa Elena, câștigătoarea marelui premiu, va reprezenta România la Concursul Internațional ,,Podul Chinezesc” în China,  iar Doroteea Dobrin va avea oportunitatea să meargă în China și să vizioneze finala concursului. Competiția ,,Podul Chinezesc” este un eveniment în cadrul căruia elevii din întreaga lume au ocazia de a prezenta și împărtăși experiența proprie în învățarea limbii chineze. Îi felicităm pe cursanții noștri pentru rezultatele obținute și le urăm mult succes în continuare.  

Categories
Eveniment

Anul Nou Chinezesc 2023

Anul nou Chinezesc, sau Festivalul Primăverii, are o istorie mai veche de 4000 de ani și este una dintre cele mai importante sărbători ale Chinei. Această sărbătoare națională începe în prima zi din prima lună din calendarul lunar și durează până în a cincisprezecea zi. Este cea mai lungă sărbătoare a anului având activități și tradiții specifice pentru fiecare zi. În anul 2023, Anul Nou Chinezesc va începe pe 22 Ianuarie și se va încheia pe 5 Februarie cu Festivalul Lampioanelor.

Anul Iepurelui de Apa este unul plin de energie pozitivă și noroc în care sacrificiile trecutului sunt răsplătite cu generozitate. În cultura chineză iepurele este un simbol al păcii, longevității și prosperității, astfel încât se așteaptă ca 2023 să fie un an al al armoniei si speranței.

Institutul Confucius al Universității ,,Lucian Blaga” din Sibiu sărbătorește intrarea în Noul An Chinezesc pe data de 20 ianuarie 2023, începând cu ora 19:30. Evenimentul va avea loc online (Meeting ID: 843 5143 0459; Passcode: 249031) pe Zoom. Link-ul: https://us06web.zoom.us/j/84351430459?pwd=RFdqRmN3WWRJbk1LbW94SHhSOVF1UT09

Vă așteptăm cu mare drag să sărbătorim împreună Noul An Chinezesc!

Categories
Eveniment

Aniversarea Institutului Confucius din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu

La 11 noiembrie, Institutul”Confucius” din cadrul Universităţii din  Sibiu a aniversat cincisprezece ani de la înfiinţare. Cu această ocazie, a fost organizată o conferință internațională la care au participat prof. dr. Raluca Sassu, prorectorul instituției de învățământ superior, membri ai comunității academice din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte, directori de institute Confucius din țară precum şi profesorii care predau la programul de Limbă și literatură chineză-Limbă și literatură engleză la Universitatea din Sibiu.

În seria activităţilor dedicate aniversării Institutului Confucius de anul acesta au participat specialişti din China, Slovacia, Italia, Germania, Franța și Letonia care au abordat pe de o parte, interconexiunea dintre diversitatea culturală, comunicarea interculturală și cultura digitală precum și reprezentările limbajului și rolul acestuia în comunicare și transfer de cunoștințe iar pe de alta, au explorat câteva aspecte recente ale medicinei chineze în domeniul sănătății din perspective academice interdisciplinare.

Abordarea modernităţii chineze în diferite domenii, cum sunt literatura, filosofia și traductologia, a contribuit la pregătirea viitorilor sinologi români cărora li se cere să aibă competențe de comunicare interculturală într-o lume globală și interactivă la nivel social, cultural, educațional, economic și ecologic.

Categories
Evenimente

Conferința aniversară a Institutului Confucius din Sibiu

În perioada 10-12 noiembrie va avea loc Conferința Internațională organizată de către Institutul Confucius din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu în parteneriat cu Beijing Language and Culture University (BLCU).

Temele conferinței sunt: The Romanian Chinese Intercultural Dialogue in a Globalized and Digital World și Tradition and Science in Sustainable Health and Development.

Evenimentul este ocazionat atât de cea de-a 15-a aniversare a Institutului Confucius din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu cât și cea de-a 60-a aniversare a instituției partenere, BLCU.

Mai multe informații legate de program și înscriere:

Comitetul de organizare e format din: Prof.univ.dr.habil. Silvia Florea, Wang Jiong, Asist.dr. Miruna Ciocoi-Pop, Lect.dr. Roxana Grunwald, Lect.dr. Diana Florea.

Vă așteptăm cu drag la conferință. 

Categories
Evenimente

,,Colțul” chinezesc la Olimpiada ,,Meșteșuguri artistice tradiționale” 2022

Institutul Confucius de la Universitatea ,,Lucian Blaga” din Sibiu a participat si anul acesta cu ateliere in cadrul Olimpiadei ,,Meșteșuguri artistice tradiționale” organizate de Muzeul Astra în perioada 23-24 iulie 2022. Destinate publicului larg, atelierele de caligrafie, muzică, pictură si meșteșuguri tradiționale chinezești i-au încântat pe cei mici și mari deopotrivă care, în atmosfera relaxantă a Muzeului Astra, s-au oprit cu interes la standurile de activități și jocuri pregătite de către membrii Institutului Confucius.

Categories
Eveniment

Tabăra de vară de la Păltiniș a Institutului Confucius din Sibiu 3-9 iulie 2022

Institutul Confucius din cadrul Universității ,,Lucian Blaga” din Sibiu a organizat în perioada 3-9 iulie 2022 o tabără de vară în cea mai veche şi mai înaltă staţiune montană din România, Păltiniș. Pe parcursul unei săptămâni întregi, participanții au beneficiat din plin atât de facilitățile excelente ale Centrului de Cercetare și Perfecționare al Universității din Păltiniș cât și de plimbările în aer liber și peisajele montane ameţitoare ale munților Cindrel.

Programul taberei a cuprins o paletă largă de activități, de la cursuri de limba chineză și inițiere în arta și ceremonia ceaiului, până la studiul unor instrumente muzicale chinezești, ateliere de caligrafie, concursuri montane în aer liber și antrenamente de kung fu. Participanții, elevi de liceu și studenți deopotrivă, au învățat să lucreze individual și în echipă și să se bucure împreună în cadrul unor seri tematice culturale de muzică chinezească și tradiții populare românești. La finalul unei tabere dinamice cu multă mișcare în peisaje de vis, participanții au plecat cu inima plină de bucurie, amintiri frumoase dar și cu nerăbdarea – încă de pe acum – de a participa la următoarea ediție a taberei de vară a Institutului Confucius din Sibiu.  

Categories
Evenimente

Studenții sibieni au obținut rezultate remarcabile la cea de-a 21-a ediție a concursului ,,Podul Chinezesc-汉语桥

În cadrul concursului ,,Podul Chinezesc”, care a avut loc la București în data de 28 mai a.c., au participat 17 concurenți selectați de către Institutele Confucius ale universităților ,,Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea ,,Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și Universitatea din București.

Printre aceștia se numără și trei concurenți de la Institutul Confucius din Sibiu care au obținut rezultate deosebite. Astfel, Apostol Diana Irina (丁丽娜) și Roman Sabina (罗懿曼) au obținut locul 2 iar Baicu Diana Alexandra (白雅丽) a ocupat locul 3. Concursul a fost structurat în trei părți: în prima parte fiecare student a susținut un discurs în limba chineză, ,,天下一家- Suntem toți o familie”, în a doua parte au răspuns la întrebări de cultură generală despre China și limba chineză, iar în cea de-a 3-a rundă creativitatea studenților a fost pusă în valoare în cadrul spectacolului de talente.

Competiția ,,Podul Chinezesc” a evidențiat nu numai calitatea excepțională a predării limbii chineze în cadrul Institutului Confucius al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu ci și pasiunea studenților sibieni pentru cultura chineză oferindu-le totodată acestora și o platformă interculturală pentru un dialog structurat și interactiv.

Categories
Eveniment

Elevii de liceu din cadrul Institutului Confucius din Sibiu au obținut rezultate deosebite la cea de-a 15-a ediție a concursului ,,Podul chinezesc-汉(hàn)语(yǔ)桥(qiáo)“

La concursul „Podul chinezesc”, care a avut loc la Constanţa între 20-22 mai 2022, au participat 17 concurenți selectați de către Institutele Confucius ale Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Universității din București, Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanța. Printre aceștia se numără şi patru concurenți de la Institutul Confucius din Sibiu, care au obţinut rezultate remarcabile; astfel, Dobrin Dorotea (()(rùn)()) și David Denisa-Elena (()(yán))  au câștigat locul 2, iar Beianu Alexandra Larisa(()(sēn)(dān))și Popescu Petru((péi)()) au câștigat locul 3.

Lansarea competiției ,,Podul chinezesc” a facilitat o nouă platformă de comunicare interculturală pentru iubitorii de limba chineză din școlile gimnaziale românești, care le permite elevilor români să înțeleagă mai bine limba, cultura şi tradiţiile milenare ale Chinei şi să le exprime în cadrul unor probe interactive de măiestrie artistică şi dialog intercultural.

Categories
Eveniment

Bun venit la colțul chinezesc